Din lacrima fierbinte

În urmă, trena iernii
Pământul îl dezgheaţă.
E ultima ei noapte,
Căci, mâine dimineaţă,

Soseşte primăvara
Şi câmpul dă în floare,
Iar sufletul se-ncântă
De-o nouă sărbătoare…

-Dar tu o să uiţi iarna!
Se teme ghiocelul
Ce, sub omăt, de-o vreme,
Transpiră, mititelul.

Tu o să uiţi de fulgul
Ce mie-mi dădu viaţă,
Fiindcă nu ştii taina
Măreţei flori de gheaţă!

Dar eu nu uit nimica,
Privesc numai, cuminte,
La floarea ce răsare
Din lacrima fierbinte,

La căpuşoru-i dulce,
La scumpa lui sfială
Cu care îşi îndreaptă –
- Ce albă! - o petală…

Poezii de primăvară

La porţi albe

Bat la uşa Primăverii
Fulgi de nea din lumi de taină,
La porţi albe ţin străjerii,
Ghioceii calzi sub haină.

Cuib de cetină minunii,
Bradu-ntinde braţe reci
Peste lacrima genunii
Îngheţată pe poteci.

Doar o filă, şi-ncă una
După ea, ca-n orice carte,
Până când în păr cununa
Primăvara o s-o poarte.

Apoi, tânără, frumoasă,
Ca o mamă, va ieşi
Pe cărarea-i luminoasă,
De flori plină, şi copii...

Ai văzut, tu, Primăvara?

Ai văzut, tu, Primăvara
Cum apare, ca-ntr-o taină?
Unii spun că vine seara,
Cu flori multe-ascunse-n haină…

Şi când pleoapele-s lăsate,
Calde încă, peste vis,
Le prefiră toate, toate,
Fiecare cum i-a zis…

Ghiocelul vrea în crâng,
Sau la margine de drum,
Când căsuţele se strâng
Una-n alta şi scot fum…

Toporaşii, pe oriunde
E rost şi de-o buturugă,
Mai puţin în sobă, unde
Basme vreascurile-ndrugă…

Mai încolo, vrea zambila,
Lângă şcoala din oraş,
Cu rochiţa ei, copila,
Toată numai volănaş…

O narcisă mlădioasă,
Într-o curte, vrea, la soare,
Lumea bună s-o miroasă,
Galbenă, de cum răsare…

Numai florile plăpânde
Sus în pomi, stau, prin livadă,
C-au petale scuturânde
Precum fulgii de zăpadă…

Se-alese, azi, un fir plăpând

O rază doar căzu pe el,
O scânteiere de lumină,
Şi deveni un ghiocel,
Din fulgul mic, fără de vină…

Din iarna ce plecă departe,
Lăsând pădurii,-n urma ei,
Însemne verzi pe-o albă carte,
Buchete-ntregi de ghiocei,

Se-alese, azi, un fir plăpând,
La fel cu-atâtea zeci de mii,
Să-şi spună versul, tremurând,
În faţa calzilor copii…

Ei îl ascultă şi-s miraţi:
-Un ghiocel? Aşa-ndrăzneţ?
Dar şi-amintesc… şi,-nlăcrimaţi,
Îl recunosc: e Fulguleţ!

Ghiocel cu nasu-n vânt

Prima floare răsărită
Pe un petic de pământ,
Mic şi-obraznic, ghiocelul,
Stă mereu cu nasu-n vânt.

Singurel cât ţine ziua,
Tot îl mai treceau sudori
C-ar putea să dea cu ochii,
Cum, necum, de alte flori.

Nu avea, ca să se ştie,
Nevoie de companie!
Mai degrabă-n cap să-i cadă,
Reci ca el, flori de zăpadă!

Vreţi să ştiţi ce s-a-ntâmplat?
Ghiocelul fu-ngropat,
După doar o zi de viaţă,
Într-un mic sicriu de gheaţă.

Mai târziu, e-adevărat,
soarele l-a înviat,
dar, de-atunci, parcă de frică,
ochii nici nu-i
mai ridică...

Unii spun că, într-o zi,
c-o brânduşă se-nsoţi

şi că, lucru curios,
deveni foarte
sfios...

Dintr-un mugur de splendoare

Dintr-un mugur de splendoare
S-a deschis o mică floare…
E frumoasă!
Şi nu-i una!
Să le-admire-ar sta întruna…

Dar mai e de studiat
Şi un ghem nevinovat,
Ce ieşi dintr-o găoace
Să se-adune cu ai lui
Frăţiori,
Strigaţi de mama,
După nume:
Pui, pui, pui!

Mai încolo este lacul,
Ce-n oglinda lui curată
Lasă norul să-şi ia forma
Care-i place
Şi-o surată
Zburătoare cercetându-şi,
Din înalt, aripa grea,
Spre-a se adânci în zare,
Cu tot cârdul după ea…

Dar steluţa-i pâlpâindă?

Uite-o,-n miile de stele
Ce-mpart ochilor lumină
În nopţi lungi, de taină,
Ele
Ştiind bine că acolo,
Suflând intr-o lumânare,
Este Omul…

Deschis, însuşi,
Dintr-un mugur de splendoare.




Clopoţel cu trei petale

-Clopoţel cu trei petale,
De-ai şti cât te-am căutat,
Spuse,-oprindu-se din cale,
Florii albe, un băiat.

Ghiocelul-clopoţelul
Tresări... Ce bucurie!
Şi, deschis, cum îi e felul,
Începu o melodie...

Au trecut, cu ei odată,
Primăveri - de-acum, prea multe...
Însă cântecelul, iată,
Se-opresc anii să-l asculte...



Aşa de pur

A fost cules de-o mână nevăzută
Şi iar sădit în taina brazdei sale…
Tot mâna ce-l culese-l şi ajută,
Purtat să nu se lase pe-altă cale…

Aşa de pur… Ce verde ‘i-e grumazul
Cu guleraşul neted şi răsfrânt,
Din care, alb, îi iese doar obrazul,
Atunci când şi-l ridică din pământ…

Ai zice că-i şcolar în prima clasă,
Ghicind o rază-n cerul decupat
De-o ferestruică mică, norocoasă,
În banca lui de lut nemodelat…

Şi numai Primăvara ce mai ştie
Fereastra să-i deschidă spre zenit…


Să poată luneca în veşnicie,
Când crede că de nimeni nu-i zărit…




Pe o pernă cu verdeaţă

Pe o pernă cu verdeaţă,
De lumină tulburată,
Cască leneş o brânduşă
În corola-i parfumată.

Împrejuru-i, ghiocei…
Toţi, cu capul în pământ,
Scutură din clopoţei,
Uşurel mustraţi de vânt.

Treabă multă-i în natură,
Nu se stă, nu se visează;
Când deschid copiii ochii,
Primăvara-i de mult trează.

Altfel, ar rămâne visul
Nopţilor de iarnă, sure…


Şi-al copacilor plângând,
Fără haine, în pădure.

Când zăpada se topeşte

Miros proaspăt de pământ,
Când zăpada se topeşte…
Scuturat de-un fir de vânt,
Ghiocelul se trezeşte…

În oglinda unei bălţi
Mititele ca şi dânsul,
Când din faţă, când din părţi,
Se priveşte, şi-l ia plânsul…

E prea mic, aşa îi pare,
Ba, mai mult, că-i şi zbârcit
În oglinda apei, care,
Bătând vântul, s-a-ncreţit…

Dar îi trece supărarea
Când în balta lui zăreşte
Soarele a toată zarea
Cât de tare străluceşte!

Copăcelul

Dacă-o să te uiţi mai bine,
O să vezi: doar pentru tine
Înfloreşte-un copăcel.

O fi ăsta? O fi altul?
Nu-i uşor să dai de el.

Unu’-ţi iese înainte
Când alergi spre şcoală,-n zori...

Altu-ţi bate la fereastră,
Chiar când eşti cu capu-n nori…

Dintre ei, alege bine,
Unul singur, pentru tine,
Primăvara, înfloreşte.

Uită-te în jur şi află
Care ţi se potriveşte:

Copăcelul cel subţire
Şi înalt care atinge
Cerul, scuturându-l bine,
Ca să vadă el
Cum ninge?

Copăcelul lăbărţat,
Care s-a intersectat
Cu el însuşi,
Ce noroc,
După colţul unui bloc?

Copăcelul cu burtică,
Ce abia se mai ridică,
Greoi tare,
În picioare?
Traversat de o furnică
Slabă moartă?

Ori cel care,
Mai încolo, se apleacă
Peste-oglinda unei ape
Şi în scoarţă nu-şi încape,
De frumos ce s-a găsit?

Copăcelul scorojit,
Care s-a tot chinuit
Să scornească-o floricică,
Dar, în loc să fie vesel,
Altor pomi
Le poartă pică?

Copăcelul ce, c-un ram,
Gata, a ajuns la geam
Şi mai sus,
Luând doi aştri,
Să-i strecoare
Pe sub gene
Fetelor cu ochi albaştri?

Copăcelu-nfricoşat,
Bătând la părinţi în uşi,
Care nu s-a mai culcat
Fără păsări, licurici,
Gâze sau omizi
De pluş?

Copăcelul care joacă
Un rol, într-o curte mică,
Sub aplauze în ropot,
Cucerind o floricică
Roz
Din cap până-n picioare?

Ori copacu-acela, oare,
Aşteptând, înfrigurat,
Un copil?

Ce bine-mi pare
Că-n sfârşit
L-ai observat!

Copilărie

Ciufulită dimineaţă -
o privesc zâmbind, cu drag:
chipul ăsta de paiaţă
somnoroasă
nu ţi-i drag?

Cămăşuţa ei de frunze,
şifonată şi lălâie,
dezvelind genunchii mici
cu aromă
de lămâie ?

Când o văd aşa-nsorită,
mie mi se face dor
de căsuţa zgribulită
din curtea
bunicilor

De toţi merii şi cireşii
profeţind în primăvară
rodnică adolescenţă -
eu copil

întâia oară